Nu te rog niciodata nimic. Ce-ar fi sa ma mai scutesti putin!

Am incetat demult sa te mai rog ceva, demult nu ma mai bazez pe tine si mult prea rar iti multumesc, dar nici nu cred ca duci lipsa de oameni care sa ti se inchine. Nu avem nicio relatie, nici nu-ti dau si nici nu-ti cer nimic si atunci nu inteleg de ce nu ma lasi in pace. Chiar nu e nimeni pe planeta asta care sa iti atraga atentia mai mult? Nici macar nu-s asa deosebita, sunt doar o femeie care se zbate sa ramana in echilibru, intr-un circ prost, care nu-ti ofera nicio plasa de siguranta.

Urasc oamenii care vor sa-mi stea alaturi muti, pentru ca nu le inteleg tacerea, pentru ca nu-mi place sa ghicesc la nesfarsit stari, sentimente, ganduri, daca tot am invatat sa vorbim si sa scriem. Don’t get me wrong, imi place sa ma joc, imi place sa intuiesc lucruri, dar nu-mi place tacerea care nu mai provoaca nimic altceva in afara de confuzie si frustrare. Iar tu taci, de cand te-a inventat omenirea, taci, dar te vrei prezent in vietile noastre si pari ca-ti doresti sa ne aduci aminte, de fiecare data cand ne tragem sufletul, ca esti acolo si am uitat sa-ti multumim pentru aer.

Se spune ca Dumnezeu iti da cat poti duce! Pai daca e asa, iti pare ca sunt vreo luptatoare de sumo, ca particip la jocurile olimpice sau care e treaba de nu te mai opresti? Nu crezi ca mi-au ajuns anii astia? Nu crezi ca m-am saturat sau ca merit sa ma mai scutesti din cand in cand? Pe bune, mai avem un pic si luam un tort sa sarbatorim, nici nu mai stiu cati ani, de cand ma tot freci.

Ti se pare ca mi-a lipsit parintele „rau” si te-ai gandit ca nu cumva sa pierd experienta asta? Dar parintele bun nu ti-a dat prin cap sa fii, macar ocazional? Sau sa-ti schimbi naibii metodele de parenting?

E curios cum noua ne dai cativa zeci de ani si tu stai pe aici de mii de ani si nu pricepi nimic. Nu pricepi ca nu ne dorim decat sa iubim, sa strangem in brate, sa zambim si sa adormim linistiti langa oameni ca noi. Suntem simpli, suntem easy going daca te porti frumos cu noi, suntem intelegatori si chiar amuzanti deseori, suntem asa cum zici ca ne-ai facut si tu nu faci decat sa ne transformi in hateri, in oameni incrancenati, in tristi si depresivi. Eu cred ca esti depasit de evenimente, suntem mult mai misto decat te-ai asteptat si, ca un sef din ala nepregatit de pensie, tot incerci sa ne aduci inapoi in cutiuta desenata de tine, fara sa-ti dai ocazia sa ne vezi si sa fii mandru de ce ai creat.

Da, mah, pot sa duc multe, mai pot sa mai duc 100 000 de chestii care iti mai trec tie prin capul ala batran, dar m-am saturat si mi se pare al naibii de nedrept. In loc sa rad, sa ma bucur, sa zambesc, sa iubesc, sa fac toate lucrurile de care sunt capabila, stau si ma lupt cu tine si cu toate provocarile de 3 lei care ti se pare tie ca ma intaresc. O sa fiu al dracului de puternica la pensie, dar tare as vrea sa ma bucur de viata asta acum si sa fiu obosita de trait, la 60 de ani.

N-am dus copilul la biserica si ti se pare bizar? Pai hai sa-ti spun eu cum o sa creasca copilul asta…o sa aiba incredere in tine si o sa vina catre tine daca ii demonstrezi ca meriti, ca asa castig si eu, in fiecare zi, increderea lui, aratand ca merit asta. Da, da, tu, marele creator, e timpul sa demonstrezi ca meriti respectul nostru, ca avem motive sa alocam timp pentru tine, ca putem fi parteneri, ca ne respectam reciproc, ca oferim iubire din ambele directii. Si sa ma scuzi ca n-o sa fac eu primul pas, dar m-ai dezamagit de prea multe ori, cand eram prea copil, ca sa te mai creditez neconditionat cu incredere.

Asadar, dragul meu dumnezeu sau cum te-o chema pe tine, sunt inca aici, vorbesc in continuare mult, dupa cum observi, ceea ce inseamna ca nu m-ai transformat inca intr-un hater pur sange. Inca mai avem o sansa sa facem pace, dar trebuie sa pui si tu ceva pe masa, ceva care sa ma convinga ca merita.

Altfel, o sa ne luptam in continuare, pentru ca mie imi place viata si o sa fac tot ce pot ca sa am sansa sa o traiesc asa cum o visez.

Cartile sunt deja impartite, ar putea fi mana ta castigatoare. Ce zici, o joci?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s