Game over!

I’m too old for this shit!

Ai fost un nebun, pe alocuri frumos, mi-ai intrat in viata fara invitatie, fara sa astepti macar sa vezi daca sunt acasa si fara sa saluti. M-a flatat avantul asta nebun, viteza cu care ai venit si, in egala masura, m-a enervat aceeasi viteza cu care plecai de fiecare data. M-a luat de cap, m-am calmat, cat am putut de rational, stiind ca e doar un joc, o solutie temporara de a indeparta plictiseala si m-am prins in joc, constienta fiind ca n-am nimic de pierdut atata timp cat nu astept nimic. Ai plusat de fiecare data, cu o noua poveste, o noua drama, o tot mai noua si tot mai accentuata indisponibilitate.

Am ales sa cred in tine, am ales sa iti spun ca poti sa treci peste tot si sa lasi sa iasa la lumina omul pe care il vedeam sau pe care doar imi placea mie sa cred ca il vad in spatele bravadei.

Tu, pe de alta parte, ai ales, parca pentru a contrabalansa elanul meu naiv, sa dispari de fiecare data fara un cuvant, ca apoi sa reapari odata cu rasaritul, sa ma suni cand impulsul era prea puternic si ce rost mai avea sa-l controlezi si sa nu lasi nici cea mai vaga senzatie ca iti pasa sau ca tot balamucul asta ar face vreo diferenta.

Am incercat si, o perioada, am si reusit, sa te tin separat de restul vietii mele. Ai fost prajitura pe care stiu ca nu e bine sa o mananc la 11 noaptea si totusi aleg sa o savurez cu vinovatie, atunci cand toata casa se cufunda in liniste si in intuneric. In ziua in care am simtit ca e prea mult, m-am dat doi pasi inapoi si am decis sa imi reprim tot ce credeam ca simt.

Din ziua aia am fost prietena care a ascultat toata drama universului, care a tacut pentru ca orice cuvant era de prisos si care a continuat sa creada in tine, in ciuda evidentelor. Am gresit crezand ca ideea de prieten iti e familiara, ca tu, omul care graviteaza doar in jurul propriei axe, ai sa poti intelege ca oamenii te vad pur si simplu si ca teatrul se joaca doar pe scena, nu si in viata.

Ai ales in schimb sa fii cea mai nefericita varianta a nebunului de pe tabla de sah, care se misca haotic, fara sens si care incalca cele mai elementare principii de viata. Nu mai e despre noi, un „noi” care de altfel n-a existat niciodata, ci despre valori, respect si increderea pe care ai pierdut-o intr-o secunda. O incredere care n-a contat prea tare, dar pe care n-o vei mai castiga niciodata.

Probabil ca in lumea ta de nebuni sunt lame, dar e ultimul lucru de care imi pasa, pentru ca parerea ta, azi, nu mai valoreaza nimic. Mi-ai iesit din viata, asa cum ai si intrat, ca un nebun haotic, pe langa care trec zilele precum bilele necastigatoare de la extragerea loto.

Ai jucat jocul pe care il cunosti la perfectie – un soi bizar de „hunger game”, iar asul din maneca a fost cartea dezamagirii.

Ti-a reusit! M-ai dezamagit, m-ai infuriat si m-ai convins ca timpul meu e prea pretios si ca nu merita sa il irosesc inutil.

Eu o sa mai simt gustul dezamagirii o vreme, dar apoi voi zambi din nou si voi merge mai departe, asa cum o fac de fiecare data. Tu, in schimb, vei juca in continuare singurul joc pe care il cunosti – jocul neasumarii.

For me the game is over!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s