Lasă-te să simți! N-a murit nimeni din asta

Dacă ai mai citit pe aici, știi deja că o țin langa cu simțitul. 🙂 Mno, puține idei, da’ fixe.

Am trăit vreo 5 ani pe repede-nainte – azi era revelionul, mâine vara și, în secunda urmatoare, Crăciunul. Au fost ani în care n-am avut nici cea mai vagă idee ce naiba am trăit. E păcat de ei, e păcat de mine și e păcat de inutilitatea păcatului ăsta, pentru că nimeni nu-mi mai aduce zilele alea înapoi. Dacă le regret? Hmm, not really, pentru că fără ele nu reușeam să văd acest „repede-nainte”, azi.

Ce-a fost cu viteza asta și cine mă fugărea așa? In principiu, m-am fugărit de una singură, am alergat de nebună prin și din viața mea și mi-a fost mai simplu să deschid ochii doar de sărbători, pentru ca golul se tolerează mai usor dacă îl simți doar 3 zile pe an. Un gol de care nu e nimeni vinovat, dar care m-a anesteziat și, în egală măsură, m-a încântat, pentru că nu mi-a mai dat voie să plâng, dar nici să râd.

Pentru un timp, e mai ușor să te ții ocupat, să crezi că „prostia” asta cu simțitul e pentru copii, și să te autoconvingi că tu nu ești „atât de slab” încât sa-ți lași o lacrimă să cadă în timp ce conduci și nici n-o sa lasi nesiguranța să-ți strice gustul cafelei. Desigur, de ce ai face asta, că doar ești om mare și cineva te-a învățat că oamenii mari nu arată ce simt sau, even worst, că nici măcar nu simt. Hai, serios, cine naiba te-a învățat asta? Mă rog, cine și de ce e irelevant, dar mă întreb dacă n-ai obosit să alergi cu ochii închiși și să nu vezi soarele, să nu simți fluturi in stomac, să nu te bucuri de zâmbetul care-ți apare neașteptat după ce ai plâns vreo juma’ de oră.

Așa de frică ne mai e de lacrimile astea de zici că ni se descompune fața dacă le lăsăm să curgă. Și, ca să nu riscăm să ne stricăm tenul, că doar trăim 1000 de ani și avem nevoie de el, nu ne mai lăsăm să simțim nimic. Las-o dracu’ de fericire, de emoție, de indrăgostire, de orice, că oricum într-o zi o să plângi din cauza ei. Mai bine, dai tu shut down la emoțiile astea care te încurcă și te faci om serios, preocupat de job, de statut social, de te miri ce treabă importantă, apreciată de societate, și trăiești tu povestea asta cu simțitul în altă viață.

Îmi simți iritarea din ton? Foarte bine! Poate reușesc sa te enervez și pe tine :), macar așa să simți ceva, dar, după ce te calmezi, promite-mi că te uiți în jur și găsești un om mișto căruia să-i zâmbești din tot sufletul. Garantez eu că o să-ți zâmbească înapoi.

Mă irită teribil lipsa de emoție și perseverența cu care ne anihilăm orice urmă de vulnerabilitate pentru că, în felul ăsta, reușim să ne omorâm singuri, înainte de vreme. Încurcăm sentimentele cu simțirile și ne bazăm exclusiv pe impulsul de moment, uităm să ne mai preocupăm de noi și nu mai cautăm lucruri care să ne inmoaie picioare, trecem prin viața de zici că nu-i a noastră și apoi ne plângem că n-am avut timp de nimic.

As you already know, nu-mi luminează vreun bec special în cap și nu-s cu nimic mai deșteaptă decat tine, dar într-o zi am cazut lată și aproape sufocată de atâta alergat. Am înțeles atunci că e momentul să-mi las emoțiile, frustrările, nesiguranțele să-și facă de cap și așa am descoperit că pot să simt un soi de fericire vie din nou. Fericirea nu e o poveste din filme, ci treaba aia pe care o simți în stomac. Tu, când ai simțit-o ultima dată?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s