Viața se trăiește azi și, poate, cu puțin noroc și mâine

Șșș… e liniște în jur, noaptea reduce orașul la tăcere, copiii își visează jocurile, femeile își îmbrățișează iubiții, corporatiștii zâmbesc la gândul că mai e o zi până la weekend. Ea își aprinde o țigară, se uită pe geam, scrie și șterge pe fereastra aburită și o lacrimă i se scurge în suflet.

În majoritatea zilelor e bine dispusă, a învățat să fie așa, a căpătat puterea de a înțelege repede ce o enervează și, mai ales, de ce, își cunoaște bine butoanele care-i generează reacții și știe cum să le stăpânească.

Ziua asta o luase, însă, pe nepregătite. Își propusese să revină la viața normală, la email-urile de corporație, la facturile care se cereau plătite, la rutina care-i e atât de confortabilă, și totuși ceva îi paraliza sufletul. Oricând e prea mult zgomot în mintea ei, alege să tacă. Nu poți să faci gălăgie și în curte, și în casă, în același timp.

Nu se întâmplase nimic special azi, n-apucase să se vadă cu nimeni, dar înțelesese, o dată în plus, că nu-și mai e suficientă. Nu, n-avea nevoie ca cineva să-i completeze puzzle-ul, ci doar să se uite la imaginea puzzle-ului terminat demult, împreună cu un alt om, să vorbească despre asta, să râdă de stângăcia cu care l-a construit și, poate, să se apuce de un puzzle nou și ceva mai mare.

Era o singurătate care semăna cu o durere surdă, pentru care nu-ți vine să iei pastile, chiar dacă știi că, de la sine, o să treacă abia peste câteva ore. Se putea arunca (citeste continuarea pe Catchy)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s