Dormi!

Am pierdut trenul

noi 2

iar suntem sincopați

dar joi ne vedem…

Ea nu gasea niciodată cuvântul potrivit care să definească ce era între ei. Evita să o numească „relație” pentru că era orice numai asta nu, nici friends with benefits nu era, nu era nimic din ce poți pune în cuvinte. Era o chimie pe care învățase să o controleze pentru un timp limitat, dar nu găsise încă soluția pentru a o opri de tot și, acum, dacă era sa fie sinceră, nici măcar nu-și dorea să găsească soluția asta încă.

Se vedeau rar, mereu în miezul nopții și, aproape de fiecare dată, îi prindea răsăritul ascultând muzică într-o cană de cafea. Trecuseră niște luni bune de când nu se mai vazuseră și simțea cum viața ei se pierde într-o liniște vecină cu moartea.

Marea îi amintea întotdeauna de el și, cum vara provocase la maxim capacitatea ei de a ține închisă chimia aia, decise să îi scrie măcar La mulți ani! și să-i spună că îi stătuse în cap cu o zi înainte. Simpla tastatură care se vedea scriind ceva a făcut-o să simtă instant un gol în stomac. Tastatura a dat send, cald, la o mulțumire, scrisă politicos și corect gramatical. În urmatoarele 5 minute, ea salva (a câta oară, oare?!) numărul lui în agenda telefonului, știind că o să fie o tentație căreia îi va rezista greu. Instant, Whatsapp-ul o anunță că ei doi au pierdut trenul, dar că joi vine o carte poștală. Sigur, ea nu o va duce nicaieri, dar marea o păstrezi în suflet, nu în casă.

„Well…aia e! Poate așa trebuie să fie”, răspunse ea, sec, cu răceala animalului pe care îl ataci cănd se așteaptă mai puțin.

Sunetul Whatsapp-ului a continuat să se audă îndelung marți, când și-au povestit ultimele 6 luni din viață, au oscilat între dorința de a se vedea, rațiunea care le amintea că un pahar de vin împreună nu iese niciodată bine și amăgirea că pot să se vadă ca doi oameni normali, just to talk and laugh together.

Într-un moment crunt de oboseală, draga de ea decise că era păcat să rămână nescrisă cartea poștală, așa că a scris de mână, încă de miercuri, răspunsul la o întrebare care fusese adresată, într-o doară, cu luni în urmă: „Mi-a fost frică. Te-am vazut în momentele în care erai so fucked up si I can not handle that”.

S-au rănit reciproc once again și au adormit, fiecare pe perna lui, împreună cu dorințele lor, dar și cu convingerea că nu vor mai face asta niciodată.

Degeaba a mai dat ea refresh Whatsapp-ului, o data la 30 de secunde, toată ziua de joi. Telefonul ei, recent reparat, se încăpățâna să-i arate doar ultima urmă a cuțitului rasucit din nou in inima ei „Dormi. Nu ne potrivim. Asta e.”   

Vineri dimineață și-a luat la revedere de la ziua de joi și și-a promis că, în viața asta, își va mai face cadou minute de nebunie.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s