Single people in their 30s

Most of my life, am fost „in a relationship”, complicated sau nu, e irelevant. Toate devin „complicated”, la un moment dat.
Ultimii trei ani, mi-au adus statutul de „single”, pe alocuri înlocuit cu „it’s complicated’, dar marea majoritate a timpului mi l-am petrecut într-o relație de lungă durată cu mine. Ar putea să pară cam deprimant, și uneori chiar e dar, tot în marea majoritate a timpului, single-ul ăsta e genul ăla de oportunitate pe care la 20 de ani nu știi să o vezi și, cu atât mai puțin, să o apreciezi.

În anii aștia am descoperit un soi de complicitate a oamenilor singuri, care știu să nu se deranjeze unul pe altul, care înteleg să nu-și promită nemurirea, ci doar să se bucure de ceea ce traiesc în momentul respectiv, care nu se mai iau atât de în serios, dar se iau crunt la mișto și care știu să reia, cu naturalețe, o conversație de unde au lăsat-o cu 5 luni în urmă. Fără hard feelings, fără istericale și mai ales fără presiunea explicațiilor.

Am auzit de multe ori că generația mea e mult mai superficială decât alte generații și poate că așa e. E adevărat, plecăm mai repede din relațiile care nu mai sunt ok, nu mai luptăm și nu mai facem compromisuri (whatever that means), dar simt că suntem mult mai liberi și mai împăcați cu noi. Nu mai suntem dispuși să stăm acolo unde nu ne mai găsim locul and that’s ok, pentru că la 30 și ceva de ani înțelegi mult mai bine cum îți arată locul, ce poți să accepți și ce nu și ai suficientă experiență cu tine ca să știi dacă vrei să-ți petreci sâmbăta cu înca un om sau doar cu tine.
Generația asta, superficială cum e ea, știe să stea singură, să meargă singură la masă, să-și cumpere cafea și să o bea pe iarbă fără să simtă nevoia să deschidă gura, ba chiar să se ducă de capul ei la mare, fără să aibă nevoie de companie.
Don’t get me wrong, nu pledez pentru singurătate, dar cred că lipsa unei relații stabile la 30 și ceva de ani te învață să ai o relație mai mișto cu tine, fără să ai nevoia compulsivă de a te agăța de altcineva.
Sunt oamenii care știu să-și spună Noapte bună, fără ca asta să însemne mai mult decât o urare sau un teasing, așa cum știu să-și poarte de grijă, chiar dacă ultima dată când și-au vorbit, s-au călcat grav pe nervi.
Ori mie asta, my friends, mi se pare o dovadă de curaj și maturitate.
N-am o concluzie la post-ul ăsta, poate doar că oamenii ăia single, pe care unii îi privesc „înțelegător”, sunt mai liberi și mai puternici decât uneori ne imaginăm.

Noapte bunâ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s