Despre vise, emoții și bărbi :)

Dorința de a scrie, întotdeauna, în capul meu, s-a legat de emoții. Scriu din prea mult, fie prea multă bucurie, fie prea multă frustrare sau nervi, dar întotdeauna este o emoție care mă împinge să înșir cuvintele pe hârtie.

Acum, treaba asta poate să fie cam neproductivă, pentru că e greu să te pocnească emoțiile toată ziua bună-ziua, dar, momentan, nu știu altfel și, sinceră să fiu, nici nu cred că vreau să ajung să scriu altfel, pentru că blog-ul ăsta nu viețuiește in online ca să producă bani, așa că o dăm înainte cu emoția. 🙂

So, povestea emoției de azi e așa…

Acum vreo două luni mi-a scris Edi. Dacă nu-l știți pe Edi, vă spun eu că e un geek simpatic care face roboți, care scrie fabulos despre benzi desenate, crește cu emoție un copil și care, de anul ăsta, s-a apucat să facă lumea mai frumoasă. Mai ales p-aia masculină. 🙂

Așa, bun, deci mi-a scris omu’ pe Facebook, și-mi povestea despre niște produse pe care le-a adus în România. Produse, mainly, pentru bărbații posesori de bărbi.

Am citit în dungă și i-am dat, senină, ignore (sorry, Edi 🙂 ) pentru că nu pricepeam ce legătură am eu cu asta. Peste vreo lună, m-a sunat să-mi povestească despre business-ul ăsta și să îmi propună să facem nush ce legătură între blog-ul meu și site-ul lor.

Prietene, ești nebun? First of all, ce treabă am eu cu bărbile și bărboșii? Mă rog, cu ei mai am câte o treabă, din când în când, dar nu suficientă cât să mă preocupe produsele astea.

Apoi, hai să fim serioși, blog-ul ăsta are trafic mic spre zero, pentru că singura lui menire e să am eu unde să urlu când nu pot s-o fac live. Nu te ajută cu nimic link-ul pus aici.

Dacă-mi mai puneam 3 întrebări d-astea, cred că-l făceam și pe el să se întrebe de ce dracu’ i-a trecut prin cap să mă sune. Eventually, am zis, bine, hai că poate scriu ceva și văd eu dacă îmi iese să leg ceva-ul ăla de voi. Și am scris, am bălărit aproape frumos pe tema bărboșilor, dar tot aveam impresia ca e o chestie pe care am făcut-o fară să simt nimic. Și stau cu textul ăla în draft de vreo lună, că nu mă-ndur să-i dau delete, dar sigur nu-i dau nici publish că e cam… meah, așa.

Azi m-am gândit să „sărbătoresc” 1 Martie cu căștile în urechi, pe antisocial mood, așa că am venit la Seneca, să citesc, să mă uit la oameni și să visez. Locul ăsta cred că e cel mai chill loc de lucrat și de visat din tot Bucureștiul. Și, în visarea mea, m-a pocnit!

Omul ăsta, cu benzile lui desenate și cu bărbile, nu-mi povestea despre niște cosmetice cu care eu nu aveam nicio treabă, ci îmi împartașea un vis pe care încearcă să-l aducă la viață. Și căruia eu i-am dat flit, pentru că n-am avut rabdarea de a asculta până la capat ce zice și, mai ales, ce rămăsese nespus. N-am avut deschiderea să ascult emoția! Emoția dată de un vis, de un lucru pe care-l faci de la zero și care uneori te paralizează de frică, dar cumva îți găsești curajul sau inconștiența de a te arunca cu capul înainte, chiar dacă nu știi ce te așteaptă sau, mai rău, chiar dacă-ți trece prin cap că ai putea s-o bușești maxim.

Așa că azi e despre vise, despre visul lui Edi de a le arăta bărbaților că se pot distra în timp ce au grijă de ei și de emoțiile lor. Bărbile astea foarte cool îi ajută, o dată-n plus, dacă mai era nevoie, să mai împacheteze puțin niște emoții despre care, din păcate, nu prea i-a învățat nimeni că e ok să le lase să fie. Așa că, dacă tot împachetăm cât mai masculin cu putință zbaterile din capul fiecăruia, măcar s-o facem cu grijă și plăcere, zic.

Întâmplător sau nu, visul lui Edi se cheamă The Self… și nu cred că puteam să găsesc un moment mai bun de a scrie despre asta, ca 1 Martie ăsta. Aloo, ladies, primavara nu a apărut pe lume pentru noi, remember? Aruncați un ochi peste visul lui Edi și zămbiți soarelui de afară, că de 3 luni îl tot așteptăm 🙂 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s